Aşa primăriţă

  • joi, 8 ianuarie 2009
  • Scris de FB Ronnie
  • Etichete: ,

Ia uitaţi, arădeni, cum arată primăriţa voastră:După cum probabil ştiţi, ea este fina preşedintelui Traian Băsescu şi soţia primarului Gheorghe Falcă. Se numeşte Ela, a fost în tinereţe fotomodel, a pozat în lenjerie intimă pentru pentru firma producătoare de lenjerie intimă Kissy, din Ineu. Evenimentul s-a petrecut în 2001, înainte de a deveni doamna primar. Afişele care s-au făcut atunci nu au mai apărut, iar tânăra s-a reprofilat ajungând arhitectă.
Reprezentantul firmei Kissy, Florin Tămaş, spune că în campania demarată în urmă cu opt ani imaginea firmei sale a fost promovată de o altă tânără, întrucât actualei soţii a primarului Aradului nu i-a plăcut forma grafică a afişului.

În anul 2001, firma Kissy Ineu a dorit să facă afişe de promovare. Unul dintre fotomodele selecţionate a fost Ela Seculici, fiica pe atunci preşedintelui Partidului Democrat - filiala Arad - Gheorghe Seculici. Ela era studentă la Facultatea de Arhitectură din Timişoara. Şedinţa foto a avut loc în studiourile B&B HELIOS din Arad. Afişul s-a tipărit, în format A3, la Tipografia Edy Optic LTD. Unii dintre cei care au participat la producerea afişului îşi amintesc că acesta nu a fost pe placul Elei, care ar fi avut drept de veto în ceea ce priveşte difuzarea acestuia.
Deşi nu a mai apărut pe piaţă, mai multe afişe tipărite au ajuns la diferiţi arădeni care, din pricina frumuseţii manechinului, nu s-au îndurat să se despartă de acestea. Reprezentantul firmei producătoare, Florin Tămaş se fereşte să vorbească de acest subiect. "Pentru firma mea a pozat doar o tânără, Alina Rus, care, din câte ştiu nu a ajuns faimoasă ". Cei de la B&B Helios, au recunoscut însă că mai multe tinere care au pozat la această firmă au ajuns celebre, ferindu-se, la rândul lor, să dea nume.
Ei, cine se înscrie la audienţe?
(Sursa şi aici)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu