Viata la tara - Ep. 2: La Tuica - Ziua I

Va place tuica? Indiferent ca va place sau nu, procesul prin care se obtine tuica este deosebit de interesant. Una e sa citesti in vreo carte sau sa ti se povesteasca cum se face si alta e sa vezi totul cu ochii tai.


Eu, sincer, pana acum vreo 2 ani nici nu m-am atins de tuica. Beam bere si vin, eventual lichior de ciocolata, dar niciodata tuica. Pana am fost la cules de porumb si ne-a prins o ploaie care ne-a udat pana la piele. Atunci, cand am ajuns acasa, mai mult fortat decat benevol, am baut 2 paharele de tuica. Si nu m-am imbolnavit. Eu care eram abonata la raceli si la antibiotice si doar in urma unei adieri de vant mai rece. De atunci, cu un paharel de tuica duminica si nu am mai luat antibiotice. Asa ca am inceput sa am un fel de respect fata de tuica si fata de ce spun batranii, cum ca un paharel de palinca tine doctorul departe.

In conditiile astea cum sa nu fii curios de cum se obtine tuica?

Am participat la culesul prunelor si la culesul strugurilor. In caz ca nu stiati, tuica poti sa obtii din aproape orice fruct cat de cat zemos: prune, pere, mere, piersici, caise, chiar si struguri. Prunele le-am cules cand erau dejascuturate, super zemoase si dulci si au stat in butoaie vreo luna, o luna jumate. Strugurii i-am cules intr-o zi si a doua zi i-am ales - ca sa ramana doar boabele, fara ciorchini - si au stat la butoi vreo trei saptamani.

Prunele si strugurii care fermenteaza in butoaie - si, in general, orice fermenteaza in butoaie - se cheama pe la noi borhot. Borhotul trebuie fiert in cazan ca sa iasa tuica. Cazane din astea nu mai gasesti acum pe oriunde, cum era mai demult. De cand cu Directivele Uniunii Europene si noile legi fatate de guvernele noastre e mai greu sa faci tuica. Dar nu imposibil!

Aventura noastra aici incepe. A trebuit sa ducem borhotul la aprox 100 de kilometri distanta. Dar a meritat fiecare metru! Am ajuns vineri seara pe la 6 intr-un satuc de munte unde fiecare cunoaste pe fiecare. Aici viata pare neschimbata de 100 de ani. Oamenii sunt primitori si deschisi la vorba si dupa 10 minute toata lumea iti e prieten. Prezenta unor straini este imediat remarcata si oamenii nu se sfiesc sa intre in vorba cu tine si sa iti povesteasca despre ei. Noi am fost totusi introdusi in comunitate de catre o cunostinta de prin partea locului.

Cazanul e intr-o vale cam la 1 km de sat (ca sa nu se simta mirosul cica). Cazanul - si toata instalatia de fabricare a tuicii - e instalat intr-un fel de cabana, de fapt o incapere cam de 10 pe 10 metri. Chiar pe langa cabanuta asta curge un parau. Oamenii au sapat un fel de sant cam de 40 cmm latime care ia apa din parau si o foloseste la racire. Aveti mai jos o poza (facuta cu telefonul mobil, de aceea se vede asa rau)


In poza se vede focul si hornul de la soba care incalzeste cazanul. Cazanul e chiar in spate, nu se vede foarte bine, iar butoiul acela mare e pentru racire. Ce s-a intamplat in continuare am sa va povestesc maine.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu