Munca - care te omoara!

  • luni, 15 martie 2010
  • Scris de FB Ronnie
  • Etichete:

Nici nu am stiut ca munca epuizanta cauzatoare de decese are si un nume - este vorba despre Sindromul Karoshi, recunoscut ca accident de munca in Japonia, tara care, prin excelenta, face  din munca asidua o onoare. Nu ca ar fi ceva rau cu munca, dar totusi, munca ar trebui sa te ajute sa traiesti nu sa te ajute sa mori, nu? ""Karoshi" este un termen japonez, care înseamnă "moarte din cauza supramuncii". Primul caz de Karoshi a fost consemnat, evident, în Japonia, în 1969, iar ministerul muncii japonez a început să publice statistici anuale referitoare la decesele Karoshi din 1987. Deşi iniţial s-a admis că au existat doar 80 de victime între 1987 şi 1989, o comisie de anchetă a concluzionat că, într-un singur an (1990), peste 10.000 de oameni au murit din pricina sindromului Karoshi numai în Japonia." (sursa)

Bineinteles ca acest articol a aparut ca urmare a stirii despre tanara de 34 de ani, mama a doi copii si sotie, care efectiv a muncit pana la epuizare - o epuizare si un stres care i-au cauzat moartea. Normal ca pe certificatul de deces nu va scrie la cauza decesului "munca", dar trebuie sa recunoastem ca munca epuizanta, chiar daca nu te omoara in mod direct (ca sa zic asa) poate sta la baza aparitiei unor afectiuni cauzatoare de decese.

Eu una nu pot sa inteleg asa ceva. Pur si simplu e dincolo de puterea mea de intelegere: cum poate o mama a doi copii de nici trei ani sa se munceasca pana la moarte? Am lucrat si eu in medii stresante si de multe ori stresul la serviciu e atat de mare incat imi vine sa-mi iau campii. Dar aceste perioade sunt scurte, normale, daca pot spune asa, iar daca se prelungesc prefer sa imi dau demisia si sa imi caut altceva. Stiu ca e criza si ca nu gasesti usor de munca, dar nici sa te omori la serviciu nu se poate.

Poate oricine sa vina sa spuna ca atunci cand ai copii nu te mai gandesti la altceva decat ca nu ai bani sa le pui mancare pe masa, dar nu ar trebui sa te gandesti la ei inainte de a muri cu capul pe birou? Si nu, nu puteti veni nici sa ziceti ca oamenii astia muncesc pentru a avea o paine pe masa. Oamenii astia nu sunt muncitorii necalificati, care au salar de 500 de lei, ci salarii de la 1200 in sus. Nu masa zilnica si-o asigura ci alte cheltuieli - se stie ca cu cat castigi mai mult cu atat cheltuiesti mai mult. Imi pare rau sa o spun, dar nu e normal ca tu, mama tanara a doi copii mici sa muncesti in halul asta fara sa te gandesti ca iti poate fi fatal.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu