5. Amintiri ....... !
Eram vreo trei prieteni si ni s-a facut pofta sa mancam niste lebenita. Si se faceau niste lebenite, faine, mari si dulci in Livezi, erau lebenitele acelea cu miez galben, dulci ca mierea. Acuma, Livezile nu erau chiar asa departe de Ceala, bun mergeai cativa kilometri, dar ce nu faci daca vrei sa manci niste lebenita gratis, adica luata direct de pe camp. Si da, sa va mai spun ca Livezi i se spunea unui teren agricol, aflat la marginea padurii, dincolo de Ceala nu are nimic de a face cu o livada.
Asteptam noi sa se lase noaptea si o luam din loc, ochiseram noi ziua pe lumina cam pe unde gasim niste lebenite mari si coapte asa ca ne-am dus la punct fix. Chestia nasoala a fost ca n-am tinut cont de cios, si mai ales ca nu ne-am asteptat sa fie si inarmat. Am patit-o urat de tot. Dar sa-mi urmez povestirea, ajungem noi acolo, spargem o lebenita mare si ne punem sa ne ospatam. Dupa ce mancam una, ne mai alegem fiecare cate doua lebenita sa le ducem acasa, le rupem de pe loaza si pe cand sa plecam, hop ne trezim cu ciosu, striga la noi, noi o rupem la fuga, dar cu lebenitele in brate, ca doar nu era sa renuntam la prada. Noi eram tineri asa ca aveam viteza la fuga, ciosu era mai batran si vazand ca nu ne poate prinde a tras cu pusca dupa noi. Pusca nu avea gloante adevarate, era o pusca cu gloante de sare, si cand a tras ciosu dupa noi si ne-a nimerit in parte din spate, am scapat si lebenitele si am prins o viteza de numa. La usturimea indurata ne-am gandit ca poate un glont adevarat nu ar fi fost atat de dureros.
Si asa ne-am ales noi si cu fundu tabacit si fara lebenite. Dar dupa catva timp, de care am avut nevoie ca sa ne treaca usturimea si sa uitam de esec am pornit intr-o expeditie de razbunare. Si mergem noi tot asa noaptea si-l pandim pe cios. Dupa ce isi face rondu, ciosu se retrage in coliba, noi asteptam un timp ca sa adoarma si ne punem sa manjim toata usa colibei cu rahat, am plecat dotati cu o galeata plina, restul l-am aruncat pe jos in fata colibei. Dupa ce terminam treaba ne departam de coliba si ne punem pe urlat ca sa-l scoatem pe cios afara. N-am mai asteptat sa-l vadem ce face, dar, de departe i-am auzit injuraturile si blestemele.
Asteptam noi sa se lase noaptea si o luam din loc, ochiseram noi ziua pe lumina cam pe unde gasim niste lebenite mari si coapte asa ca ne-am dus la punct fix. Chestia nasoala a fost ca n-am tinut cont de cios, si mai ales ca nu ne-am asteptat sa fie si inarmat. Am patit-o urat de tot. Dar sa-mi urmez povestirea, ajungem noi acolo, spargem o lebenita mare si ne punem sa ne ospatam. Dupa ce mancam una, ne mai alegem fiecare cate doua lebenita sa le ducem acasa, le rupem de pe loaza si pe cand sa plecam, hop ne trezim cu ciosu, striga la noi, noi o rupem la fuga, dar cu lebenitele in brate, ca doar nu era sa renuntam la prada. Noi eram tineri asa ca aveam viteza la fuga, ciosu era mai batran si vazand ca nu ne poate prinde a tras cu pusca dupa noi. Pusca nu avea gloante adevarate, era o pusca cu gloante de sare, si cand a tras ciosu dupa noi si ne-a nimerit in parte din spate, am scapat si lebenitele si am prins o viteza de numa. La usturimea indurata ne-am gandit ca poate un glont adevarat nu ar fi fost atat de dureros.
Si asa ne-am ales noi si cu fundu tabacit si fara lebenite. Dar dupa catva timp, de care am avut nevoie ca sa ne treaca usturimea si sa uitam de esec am pornit intr-o expeditie de razbunare. Si mergem noi tot asa noaptea si-l pandim pe cios. Dupa ce isi face rondu, ciosu se retrage in coliba, noi asteptam un timp ca sa adoarma si ne punem sa manjim toata usa colibei cu rahat, am plecat dotati cu o galeata plina, restul l-am aruncat pe jos in fata colibei. Dupa ce terminam treaba ne departam de coliba si ne punem pe urlat ca sa-l scoatem pe cios afara. N-am mai asteptat sa-l vadem ce face, dar, de departe i-am auzit injuraturile si blestemele.
0 comentarii: