Jocurile copilariei - cu cartile de joc 2

Pentru a nu ma intinde prea mult cu acest post l-am impartit in doua parti. Prima parte o puteti gasi aici.

Jocurile copilariei 2

Am lasat aceste jocuri pentru partea a doua deoarece pentru acestea copii trabuie sa fie mai maricei, sa inteleaga si sa respecte mai bine regulile. 

Chems
Este un joc care se joaca pe echipe de cate 2 jucatori, adica 2 echipe pe joc. Fiecare echipa va trebui sa isi stabileasca la inceputul jocului un semn (care poate fi orice, de la a scoate limba, a indoi in deget la a trage cu ochiul etc.). Fiecare jucator va trebui sa faca o pereche de carti, adica o suita alcatuita din toate cele 4 culori ale aceleiasi carti. Se joaca cu un pachet de carti de 32 de bucati, care se amesteca bine si se impart cate patru fiecarui jucator. Alte patru carti se pun pe masa cu fata in sus, restul pachetului punandu-se laoparte. Din cele patru carti aflate pe masa fiecare jucator poate sa ia cate o carte, doua sau trei, astfel incat sa isi alcatuiasca o pereche la alegere, punand pe masa cartile de care nu are nevoie, astfel incat sa aiba tot timpul doar 4 carti in mana. Dupa ce fiecare jucator si-a ales din cartile de pe masa, acestea s-au "fumat" si se vor aduna de pe masa, punandu-se in locul lor alte 4 din pachetul de carti ramas, si tot asa pana la sfarsit. In momentul in care un jucator are o pereche completa ii va face semn coechipierului sau, acesta anuntand in gura mare "chems", echipa fiind castigatoarea jocului. Daca unul din jucatorii din echipa adversa vede semnul celorlalti (sau banuieste ca ceilalti au facut pereche) el poate striga "contra-chems". Daca se dovedeste ca ceilalti au pereche, atunci cei care au strigat "contra-chems" castiga jocul.

Minti (i se mai zice si Trombon)
Acest joc poate fi jucat de 3-6 jucatori dar cel mai bine se joaca in 4 jucatori. Cartile se impart in mod egal intre jucatori. Primul care incepe pune o carte pe masa, cu fata in jos si spune ce culoare are cartea: rosu, verde, mac (ghinda) sau duba (bata). Urmatorul jucator trebuie sa puna o alta carte jos, peste prima, tot cu fata in jos, spunand - in acelasi timp - culoarea care s-a cerut de catre primul jucator. Cartile puse pe masa pot fi sau nu de culoarea enuntata. Daca unul dintre jucatori are banuiala ca un alt jucator a pus o carte de alta culoare decat cea enuntata, el poate striga "minti!". Daca cel care a pus ultima carte a mintit, trebuie sa ia de jos toate cartile si sa inceapa cu o noua culoare. Daca, insa, a spus adevarul, cel care l-a acuzat ca minte trebuie sa ia toate cartile de jos si sa inceapa cu o noua culoare. Castiga cel care ramane fara carti in mana iar cel care ramane cu cele mai multe carti va trebui sa indeplineasca pedeapsa pusa de castigator.

Asasin (sau Killer preda-te!)
Pot juca teoretic un numar nelimitat de jucatori, adica pana la 32 de jucatori, cate carti sunt in pachet. Practic, jocul e ideal jucat intre 5-8 jucatori. Se joaca cu atatea carti cati jucatori sunt, carti printre care vom avea neaparat asul de rosu - asasinul. Se imparte cate o carte fiecarui jucator. Cel la care se nimereste asul de rosu se cheama "asasin" si va trebui sa traga cu ochiul pe ascuns altor jucatori, astfel incat rand pe rand sa ii scoata din joc. Cei carora li s-a tras cu ochiul trebuie sa isi puna cartea jos si sa se declare "mort". Ideea e ca asasinul sa ii scoata din joc pe toti jucatorii inainte de a fi prins. Fiecare dintre ceilalti jucatori are voie sa acuze pe oricare alt jucator ca ar fi asasinul Daca reusesc sa nimereasca asasinul, acesta va trebui sa indeplineasca o pedeapsa data de cel care l-a descoperit. Daca, in schimb, cel care acuza nu nimereste asasinul, va avea el de indeplinit o pedeapsa data de adevaratul asasin. Jucatorii carora li s-a tras cu ochiul nu au voie sa arate cine este asasinul, descoperirea lui ramanand in sarcina jucatorilor care inca sunt in joc.

Septica  americana (de curand am aflat ca in alte parti se cheama Macao sau Mau-Mau)
La septica americana se poate juca in 2-5 jucatori. Fiecarui jucator i se impart cate 5 carti. O carte se pune cu fata in sus pe masa, aceasta fiind "cartea care se cere" iar restul pachetului se pune pe masa cu fata in jos. Primul jucator va trebui sa puna jos o carte fie de aceeasi culoare fie de aceeasi valoare cu cartea care se cere. Daca nu are, va trebui sa ia o carte din pachetul de jos. Daca are in mana un septar, il va putea pune acesta pentru a schimba culoarea, ceilalti jucatori fiind obligati sa puna orice carte la culoarea ceruta. Castiga cel care ramane primul fara nici o carte in mana. Dar, pentru a face jocul mai interesant, avem doierii si asii. Doierul are puterea de a-l obliga pe jucatorul care este la rand (imediat ce un alt jucator a plasat un doier) sa ia doua carti de jos, din pachet. Asul, in schimb, va suspenda jucatorul imediat urmator celui care l-a plasat jos. In plus, jucatorul care ramane cu o singura carte in mana are obligatia de a anunta "ultima" imediat, in caz contrar fiind obligat sa ia doua carti din pachetul de pe masa.

Septica romaneasca (se poate juca online aici)
(Daca vreti sa jucati septica romaneasca pe calculator, gasiti un joc numit "gseptica.setup" in sectiunea Fisierele mele, din josul acestei pagini)
La Septica romaneasca se impart cate 4 carti fiecarui jucator (se poate juca in 2-4 jucatori). Asii si zecicile sunt cartile care fac puncte - 8 puncte in total per joc. Septarii sunt cartile care iau orice alta carte. Jocul se desfasoara in felul urmator: primul jucator pune jos o carte. Daca nici unul dintre ceilalti jucatori nu pune jos o carte de aceeasi valoare cu cea pusa de primul sau un septar, cel care a pus prima carte ia toate cartile si pune jos alta. Daca, insa, un alt jucator pune jos o carte de aceeasi valoare sau un septar, intre cei doi va avea loc un "razboi". Pentru ca primul jucator sa nu piarda cartile, trebuie sa puna o alta carte de aceeasi valoare sau un septar, in caz contrar celalalt jucator va lua cartile si va avea dreptul sa puna el prima carte jos ("sa ia mana pe el"). De obicei, jucatorul care "are mana pe el" are avantaj fata de ceilalti jucatori. Castiga cel care la sfarsit aduna mai multe puncte. Pentru a intelege mai bine jocul incercati sa jucati cateva partide online, la adresa data mai sus.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu